Hronicul Si Cantecul Varstelor de Lucian Blaga

Hronicul si Cantecul Varstelor De Lucian Blaga -Comentariu literar-
Scrisa intre 10 noiembrie 1945 si inceputul lui iulie 1946, « Hronicul si Cantecul Varstelor »
reprezinta pentru literatura romana ceea ce reprezinta pentru Goethe si pentru literatura germana
celebra sa lucrare cu caracter autobiografic : « Aus meinem Leben ». George Ivascu afirma ca :
»« Hronicul« » releva totodata un Blaga prozator liric, dincolo de prozatorul ideologic din
scrierile sale teoretice ». p1p17px
In farmecul original al ³ Hronicului…´ cititorii vor descoprii ei insisi dincolo de elemental
documentar-biografic pe poetul dintotdeauna. Lucrare cu un pronuntat caracter biografic ³
Hronicului…´se deschide cu fabuloasa lume a copilariei. Blaga patrunde in profunzimea
amintirilor, dar cauta in zadar urmele absentei cuvantului, pe care acum privind cu maturitate nu
o poate intelege.
Copilaria autorului a fost dominata de absenta cuvantului, pe care insusi poetul o explica ,acum,
ca fiind o prelungire a unei stari embrionare dincolo de firesc sau o nefireasca luciditate ce s-a
asezat intre el si cuvant.
Desi fiinta vie, copilul Blaga de atunci inca mai dorea stagnarea in pantecele mamei, asemanate
cu un scut protector, de lumea care urma sa il izbeasca. Pentru el pasirea in viata o insemna
cuvantul, dar frica frica era stapana sufletului infantil, astfel prefera sa aspire la mutenie. Desi ,
intelegea tot ce i se spunea, copilul tacea, ci doar executa, fiind el insusi un « prizonier » al
muteniei, prizonier pentru ca isi dorea asta, dar putea oricand sa paraseasca sfera captivitatii, insa
frica de lume isi spunea intotdeauna cuvantul.
Teama pe care mama copilului o simte, o determina sa il duca la doctor. De acum urma sa se afle
adevarul de aceea poetul afirma : « Nu mai era nimic de spus ». Mama copilului urma sa afle
adevarul : Lucian putea sa vorbeasca, dar se temea sa faca. Pana acum a preferat sa se creada ca
este mut, dar doctorul va spulbera orice teama a mamei.
Ajungand acasa femeia incearca sa-si convinga odrasla ca vor cunoaste rusinea daca nu va
incepe a vorbi, insa stradaniile acesteia au fost in zadar, caci cuvantul nu voia sa se aleaga
numaidecat. Ca rasplata pentru protectia oferita de mama, Lucian se vede nevoit sa vorbeasca,
dominat si acum de un aspru sentiment de frica. Ii era rusine si teama. Cauta un sprijin, cauta un
paravan intre el si cuvant si « de sub strasina degetelor si a palmei incepe a vorbi ». Inca incerca
sa se apere de lumea cuvantului ca si cum s-ar di aparat sa nu ia in primire pacatul originar.
Vorbea intocmai ca oamenii locului cu cuvinte dialectale.
Ultimul copil al Anei si al lui Isidor Blaga, Lucian de acum incepea sa paseasca pe cararile vietii.
Privea viata ca o lupta pe care doar daca esti cu adevarat puternic poti sa razbati. Autorul isi
aminteste de cea mai lunga fraza alcatuita dintr-o pura intamplare cu soda si berea.
Pe parcursul intregii copilarii Blaga traieste pe fondul rural si arhaic, deoarece, permanentele
liricii lui Lucian Blaga isi trag radacinile cele mai adanci din solul satului romanesc, de unde ii
vin ispitele miturilor populare, interpretate personal si intregite de fantezia sa. Astfel poetul
prozator Blaga descrie casa parinteasca asa cum o stie el si cum si-o aminteste, ca o cladire
veche, masiva in stilul celorlalte case din sat.
Fiind mediul copilariei sale, locul unde a invatat sa vorbeasca, sa gandeasca , Blaga se leaga de
orice amanunt, fiecare avand o semnificatie mai mult sau mai putin importanta.
Alcatuieste un arbore genealogic al familiei Blaga precizandu-l pe Simion Blaga -;preot in sat-.
Casa amintirilor este mai veche decat insusi poetul, care intelege ca si stramosii sai au avut
amintiri legate de locul acesta.
Uriasul castan din gradinita este considerat de Blaga un protector al familiei, un duh ocrotitor si

care a slujit neamul Blaga de-a lungul timpului. Sufletul copacului se stinge o data cu sufletul lui
Isidor Blaga. In asa zisul salon de lux, au ramas vii in amintirea poetului cele doua dulapuri cu
usi ce luceau in jocuri ca de apa si o comoda Biedermeier, pe care un ceas auriu canta cand este «
tras » melodii vieneze inspirand astfel aerul clasic al timpului si sugerand tipul familiei adaptate
vremii.
Copilaria lui Blaga este formata din mai multe parti care cuprind ineputurile cuvantului,
descrierea casei parintesti si un rol important parintii.
Cuvintele « mama » si « tata » sunt scrise cu litera majuscula sugerandu-se astfel sentimentele de
venerare, de respect, de admiratie, multumindu-le pentru viata pe care i-au facut-o drept dar.
Descrierea tata ;ui se rezuma doar la aspiratiile sale : un pasionat al cartilor, devotat bisericii si
satului, uitand de propria gospodarie pentru alte fumuri ale satului.
Din pasiunea pentru carti se desprinde totodata dorinta de cunoastere, preotul fiind un om cu
carte.
Mama este pentru poet fiinta primara, aducatoare de viata si de speranta, mereu iubitoare, fara
scoal, dar cu instincte materne foarte bine dezvoltate.
Ana Blaga este tipul femeii mature, intreprinzatoare , egoista, insa egoista doar din dragoste
pentru familie ,caci femeia nu se gandeste decat la familie si niciodata asupra ei insisi.
Asemanata cu o fiinta mareata, fara de pacat, puternica precum o stanca in marea involburata si
in acelasi timp o fire blanda, o zana coborata din taramul basmelor pentru a-i fi alaturi, este
imaginea mamei iubitoare, ocrotitoare.
Mihai Dragan e de parere ca « Hronicul« lui Blaga este nu numai un document, ci mai ales un
cantec al varstelor fara comparatie , de o poezie fermecatoare care destrama uneori datele
biografice si sobrietatea observatiilor si le transforma in pagini vibrante de poem.
Opera de compozitie restransa, deliberat organizata, aceasta autobiografie literara rememoreaza
momentele importante ale copilariei si adolescentei scriitorului cu tendinta de a surprinde nuantat
evolutia unui spirit multilateral inzestra, in imprejurimile istorice agitate si contradictorii ale
acestui secol. Mihai Dragan insista asupra calitatii literare a rememorarii. Lucian Blaga nu-si
descrie viata launtrica la modul sentimental, cu inflorituri romantice, ci cu o oarecare detasare,
care-l fereste de precipitari, ducandu-l spre o atitudine oarecum obiectiva, de prozator analist
care desprinde gesturile si semnificatiile mari din meditatii lucide asupra miscarilor psihice mai
greu detectabile. Coborarea in zonele adanci ale sufletului, prin evitarea amanuntelor
nesemnificative, surprinderea zbaterilor interioare specifice unui proces exemplar de formare a
unei constiinte e o creatie inalta de prozator care ajunge sa sublimeze metaforic « propria »
experienta de viata, ca si Goethe in « Poezie si adevar », intr-un mare simbol al devenirii unei
personalitati ».
Raicu Diana
This entry was posted in Fără categorie. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s