TEXT-POETIC-BLAGA-Temă-şi-viziune-despre-lume-intr-un …

(temă şi viziune despre lume într-un text poetic de Lucian Blaga: Eu nu strivesc corola deminuni a lumii)Modernismul este o mişcare opusã tradiţionalismului şi dogmelor manifestate în literaturăşi în celelalte arte în prima jumătate a secolului al XX-lea. Este o mişcare largã, cecuprinde toate curentele postromantice: simbolism, expresionism, constructivism,suprarealism. În literatura română expresionismul este reprezentat de Lucian Blaga, înmod deosebit în volumul sãu de debut „Poemele luminii”, considerat „cartea setei deviaţă”. Pentru expresionişti, creaţia artistică este expresia purã a trairilor sufeteşti, eulcreator dând lucrurilor o expresie nouă, a unei raportări la absolut. Regãsirea esenţelor ameninţate cu degradarea, revolta unei civilizaţii care uniformizeazã cultivarea mitului,scindarea subconştientului, transpunerea neliniştii existenţiale în imagini puternice suntcâteva dintre trasãturile creaţiilor expresioniste.Iniţial, critica s-a aflat în imposibilitatea de a încadra creaţia lui Blaga într-un curentliterar, întreaga sa operă fiind susţinută de sentimentul filozofic. Eugen Lovinescu l-aîncadrat printre modernişti, în timp ce G.Călinescu, în „Istoria literaturii române de laorigini până în prezent” îl analizează în capitolul „Ortodoxiştii”. Sistemul filozofic al luiBlaga se desparte de ortodoxism, întrucât lui Dumnezeu, el îi opune entitatea invizibilãnumitã „Marele Anonim”, fiind misterioasã şi necognoscibilã.Elementul în jurul cãruia se construieşte sistemul filozofic este misterul (definit de Blagaca rezultat al raportului originar şi permanent al omului cu lumea şi cu sine însuşi).Misterul este ceea ce rãmâne mereu ascuns, „necunoscut”, este cripticul care,descoperindu-se, nu o va face niciodată total. Raportarea la mister determina cele douătipuri de cunoaştere: cunoaşterea paradiziacã şi cunoaşterea lucifericã. Cunoaştereaparadiziacã nu se raporteazã la mister, având ca scop determinarea obiectului, socotit înîntregime dat. Acest tip de cunoaştere este logică, raţională; ea se fixează asupraobiectului, nedepăşindu-l. Blaga defineşte cunoaşterea luciferică raportatã la mister.Aceasta este problematică şi aduce în sfera cugetării riscul şi eşecul, neliniştea şiaventura, curiozitatea. Considerã obiectul „despicat în douã”, printr-o parte care se aratã(„fanică”) şi o parte care se ascunde („criptică”), iar obiectul ei este întodeauna un mister.Reprezentativã pentru concepţia autorului asupra actului creator este poezia „Eu nustrivesc corola de minuni a lumii” cu care se deschide volumul „Poemele luminii”. Poeziaeste o artã poeticã, întrucât prin mijloacele artistice sunt redate propriile idei desprepoezie şi rolul poetului în raport cu universul. Interesul poetului este deplasat de latehnica poeticã la relaţia poet-lume, poet-creaţie. Poezia este una reflexivã, o „fabulã”filozoficã înţeleasã nu ca o traducere în imagini poetice a unor concepte filozofice, ci oexpresie a modului blagian de a gândi lumea şi poezia.Poezia este înţeleasã ca o formã de potenţare a misterului, consecinţă a unui dezechilibrutragic între spirit şi suflet: „vieţii nu i-am rãmas dator niciun gând, dar i-am rãmas dator toatã viaţa”.Titlul este o metaforã revelatorie (construcţie a spiritului prin care se încearcă o convenţiea misterului), „corola de minuni a lumii” este o metaforã pentru lume înţeleasă ca„orizont al misterului”. „Corola” a fost interpretatã ca o formã a arhetipului.Titlul implicãdeopotrivã lumea şi atitudinea creatorului faţa de lume. Prin utilizarea persoanei Isingular („eu”), poetul anunţă o confesiune lirică.Poezia este structuratã în jurul a doua opoziţii: eu – alţii, lumina mea – lumina altora

(configureazã subiectul cunoscãtor într-o manierã personalizatã şi respectiv unanedeterminată).Ideea poeticã a primei strofe este refuzul plus-cunoaşterii, al cunoaşterii logice, raţionaleprin care misterul este revelat. Atitudinea de revoltã este exprimatã prin doua negaţiifoarte puternice: „nu strivesc” şi „nu ucid”. Eul poetic are conştiinţa unei existenţeintegrate unui orizont al misterului: „Tainele ce le-ntâlnesc în calea mea”. Misterul estedefinit în manierã expresionistã printr-o enumeraţie, putând fi interpretat atât în raport culumea, cât şi în raport cu întreaga sa creaţie, anunţand marile teme: florile – elementegenerale simbolizând o existenţa ingenuă, ochii apar ca un simbol al cunoaşterii umanereflexive, o temã constantã a creaţiei, buzele reprezintã deopotrivã rostirea şi iubirea, iar mormintele includ marea tainã a morţii.Ideea poeticã a celei de-a doua strofe este reafirmarea antitezei dintre cunoaşterea poeticã(„lumina mea”), înţeleasã ca formã de amplificare a misterului şi cunoaşterea raţionalã(„lumina altora”) – formã de distrugere a misterului. Risipirea tainelor apare ca o acţiunenepermisã, ca violare a frumuseţii interioare: „Lumina altora sugrumă vraja nepãtrunsuluiascuns / în adâncimi de întuneric”. Se remarcã numãrul mare de cuvinte din câmpulsemantic al misterului: „tainã”, „nepãtruns”, „neînţeles”. O amplã parabolã construitã peanalogia cu imaginea lumii (asociatã în poezie cu ideea de cunoaştere) defineşte poeziaca formã de potenţare a misterului: „câteodatã datoria noastra în faţa unui mister nu estesã-l lãmurim, ci sã-l adâncim atât de mult încât sã îl prefacem într-un mister şi mai mare”,„şi tot ce-i neînţeles / se schimbã-n neînţelesuri şi mai mari”. Metafora „largi flori desfânt mister” implicã ideea sacralitaţii tainelor universului. Creaţia devine astfel singuraposibilitate de metamorfozare a „ne-înţelesului”.Pentru Blaga, actul poetic devine o atitudine subiectivã: „căci eu iubesc” – o modalitatefundamentalã de situare a eului în univers, specificã scriitorilor expresionişti.Se remarcã şi preferinţa pentru versul liber al cărui ritm interior redã fluxul ideilor şifrenezia sentimentelor, combinaţiile neobişnuite între cuvinte, prin care limbajul poeticeste o formã de recuperare a tãcerii originare, creaţia lui Blaga fiind dominatã dedialectica tãcere-cuvânt, dar depăşeste simplitatea explicaţiei amãnuntuluiautobiografic.Tãcerea oferã sentimentul totalitaţii, în timp ce cuvântul marcheazã intrareaîn temporalitate şi determinare. La Blaga, prin cuvât, Marele Anonim impune lucrurilor constrângerile de timp şi de spaţiu. Modul verbelor este cel prezent, acest fapt sugerândideea de comunicare a unui adevãr dintotdeauna, fiind vorba de un prezent etern.Textul poetic vorbeşte, de altfel, despre o cunoaştere prin raţiune, restrictivã şi alienantã,o cunoaştere al cãrei atribut este dezvãluit abia în finalul poeziei – iubirea. Deoarececunoaşterea prin iubire este adecvatã adevãrului existenţial, iubirea este cea care animãdemersul creator blagian.„Mi se spune cã poezia mea ar fi misticã, metafizicã. Poezia mea este, în afarã de oriceintenţie, aşa cum este. Aceasta fiindcã în general eu nu concep altfel de poezie.” (LucianBlaga)
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s