mircea muthu – lucian blaga, dimensiuni rasaritene

Lucian Blaga şi sud-estul european, Alchimia mileniului Accente, (conceptul-imagine, La marginea

geometriei, Ce aude Unicornul Luntrea lui Caron, summa

Mircea Muthu

„Răsăritul e-atât de bogat în poveşti şi-n lumină că-n orele ce se ridică
rămânem prea jos totdeauna când vrem să-l slăvim. Apusul de-asemenea îl ştim. Acolo e orga
popoarelor… ”

PRELUDII

Apriorismului românesc trac grec, creştin, unui apriorism sud-est european. Trilogia culturii sofianic)

tracismul, bizantinismul ortodoxismul.

II

Revolta fondului nostru nelatin Getica grec slav – diversităţii unitate
bizantinismul, ortodoxismul. omul bizantin omul ortodox
tracic, bizantin ortodox avânt la date, bizantinismul ortodoxismul,
culturi majore culturi minore. prezentul istoric prezentul etern, gândirea teologică gândirea filosofică
antropocentric cosmocentrică, posibilului Trilogia cunoaşterii Eonul dogmatic, Filosofia religiei

13

theos allotrios deus otiosus mister, hermeneutică a posibilului. Ce aude Unicornul teologia abisală
Despre numele divine anonimitate
Corpus areopagiticum,14
cosmoidul tipului tragic {Meşterul Manole)

BIZANŢ ŞI „BIZANTINISMMIŞCAT”

Trilogii
religios cultural. Probleme estetice noul stil. Feţele unui veac Pasărea sfântă Eonul dogmatic Trilogia
culturii avânt la date statică stoicheion universal – sofianicul, lumină arhitectura interioară
mutatis mutandis, Aspectele fundamentale ale creaţiei culturale limitat infinit tot dezmărginit, stihială,
Despre gândirea magică Religie şi spirit

 

nviere, început şi temei, Cuvinte originare), (Metamorfoza, Marele Orb), (Materia magică). Luntrea
lui Caron Fîrtate şi Nefîrtate62 Poemele luminii Lumina raiului: ad litteram Pax magna:
Fârtate şi Nefârtate), Pax Magna, Fârtate şi Nefârtate, tale-quale Ivanca doi fraţi,
Meşterul Manoleîşi schimbă obrăzarele înşelătoare că nu ştii când e unul şi când e celălalt! mutatis
mutandis, coincidentia oppositorum Arca lui Noe
cei doi
Luntrea lui Caron. Poemele luminii Ce aude Unicornul. antinomie transfigurată. Eonul dog-
matic

INSERŢIA FOLCLORICĂ

asimilativă creativă poiesisul Lucian Blaga şi specificul românesc fondul mioritic noului stil.
stilizează artă populară. etnografie artă, avânt la date
Trilogia culturii matricea stilistică, spaţiului mioritic. simili folclorici.71
motivul jertfei zidirii, unitatea în diversitate

38

tradiţie modernitate,
tip tragic mitului semiantropomorf. gândire mitică, Daimonion. între echilibru instabil Pan, Inorogul –
Marele Orb Strigoii Creanga de aur conceptul-imagine,
înviere Motivul călătoriei fratelui mort Transilvania Balada familială, Voichiţa Voichiţa, blestemul
mamei. blestemul surorii, blestemul mamei,
învierii învierea, Meşterul Manole Meşterul Manole Voichiţa (A fost cândva pământul străveziu).

40

DESPRE ISTORIOGRAFIA GREACĂ

istoriografia greacă Istoriografia elenă7S. filosofie şi retorică – Concepţia elenă despre istoriografie
Fiinţei istorice Despre istoriografie79.
adevărul pium deziderium, ştiinţă Fiinţei istorice,
O forma mentis altfel ad litteram: literal Alexiada Istoria secretă romanului istoric,

„SĂMÂNŢA CULTURII”

Trilogia culturii: Discobolul spaţiului {Cultură şi spaţiu).
(Ibidem).
Perspectiva ca formă simbolică, praxis-ul Estetică a artei bizantine spaţiul teoretic spaţiul sensibil,
sentimentul spaţiului sentimentul spaţiului frumosului Esteticii, sentiment al spaţiului, sui-generis.
-profunzimea înălţimea – o forma mentis extrados intrados.
lumină11, Spaţiului mioritic
Trilogiilor

47

CONCEPTUL-IMAGINE

Cultură şi cunoştinţă Ştiinţă şi creaţie Experimentul şi spiritul matematic cultură ştiinţă. conştiinţă
artistică, conştiinţă filosofică spirit matematic misterului, conceptului. ştiinţa aristotelică galileo-
newtoniană.
concepte relaţionale, empiria experimentului, concept-relaţie.
conceptele-imagini. Ştiinţă şi creaţie un model imaginar-concret concepte-imagini -Experimentul şi
spiritul matematic teoretic, Conceptul-imagine calităţi cantitativă. Atomul particula lumina albă unda

greu, uşor, naturală silnică, perfectă imperfectă (Experimentul,

de eter conceptelor-tipare conceptelor-relaţiL continuum
{atomul mioriticul sofianicul cosmoid Marele Anonim.
gândirea mitică, Daimonion Daimonion Experimentul şi spiritul matematic, gândirea mitică
semiantropomorf. natură cultură, Paşii profetului),
(id est = metaforei, Trilogia culturii.
Eonul dogmatic antinomia transfigurată dogmatică.
devenire) Antinomia transfigurată intelectul ecstatic antinomiei transfigurate Eonului dogmatic;

concept-imagine Eonul dogmatic, concepte-imagini, treilea (Opere;

antinomia transfigurată
gândirea mitică
concept-imagine
limbaj expresiv-conceptual

Lucian Blaga – arta poetica + Eu nu strivesc

Lucian Blaga

1.Arta poetica

Monumentalitatea operei lui Blaga sta in imbinarea de mareprofunzime a poeziei cu filosofia – care marturiseste ( prin bogatia sametaforica) -viziunea sa poetica.

CUNOASTEREA

– se bazeaza pe doua concept filosofice originale, definite deBlaga in “Trilogia cunoasterii” si in “Cunoasterea luciferica” .a) Cunoasterea

paradisiaca –

de tip logic, rational -> se revarsa asupracunoasterii si nu-l depaseste ; vrea sa lumineze misterul si astfel s ailreduca ( oamenii de stiinta).b) Cunoasterea

luciferica

– are ca scop potentarea,adancirea misterului , sinu lamurirea lui (poetii)Lucian Blaga debuteaza in

1919

cu volumul “Poemele luminii”, urmat dealte opera ce imbina directia traditionalista cu cea expresionista.

METAFORA



Plasticizanta – prin intermediul careia descrie obiectul/elementalilustrat esthetic, neimbogatindu-I semantica



Revelatorie – are rolul de a potenta misterul essential, de a revelacontinutul.In opera lui Blaga intalnim ideea constientizarii

finitudinii umane,

poetul realizandca exista in univers o

cenzura transcendenta

, impusa de

Marele Anonim

. Prinurmare poetul admite idea ca fiinta umana nu poate sa cunoasca obiectiv realitateadin jurul sau.Doua concepte :- Traire

dionisiaca

– ce vizeaza frenezia simturilor, raportandu-se la senzatiitraite in trup, punand in valoare un EU dezechilibrat.- Traire

apolinica

– ce ilustreaza stari de echilibru emotional, contemplatie,meditatie grava asupra destinului uman

2.“Eu nu strivesc.. “

a) Incadrarea textului in curentul literar – modernism.

Daca simbolismul propune in arta descoperirea retelei ascunse desemnificatii ale universului, expresionismul afirma libertatea creatoareabsoluta si primatul expresiei asupra formei. Un exemplu este LucianBlaga, adept al expresionismului prin cultul vitalismului si prin promovareaunei cunoasteri problematizante.Poezia “Eu nu strivesc.. “ deschide volumul de debut al lui Lucian Blaga,Poemele luminii , aparut in anul 1919. Pozitia negatoare, exprimata incadin titlu, contureaza o poetica de tip modernism, care se bazeaza penegarea formelor traditionalede manifestare. Blaga considera ca existadoua tipuri de cunoastere : cea

paradiziaca

– rationala,matematica, princare misterul este distrus – si cea l

uciferica

– intuitiva, contemplativa,prin care misterul este potentat.Adept al celui de-al doilea tip decunoastere, cea luciferica, Blaga isi exprima conceptia despre creatie in“Eu nu strivesc corola”, text cu valoare de arta poetica. Poezia estemodernista prin tema – creatia, prin viziunea despre lume- raportul deopozitie dintre subiect si alteritate, prin particularitatile de ordin formal –versul liber, ingambamentul(expr ideilor intr-o fraza cu aspect syntactic,dar structurata in versuri albe) – si prin limbajul preponderant metaforic.

b) Tema poeziei

Tema

creatiei

este particularizata in poezie prin reprezentarea a douaatitudini opuse fata de creatie, exprimate la nivel lexical prin opozitia

eu –altii

: pe de-o parte, atitudinea constructive a subiectului liric

– eu culumina mea sporesc a lumii taina

,iar, pe de alta parte, atitudineadistructiva a celorlalti –

Lumina altora/ Sugruma vraja nepatrunsuluiascuns

. Cele doua atitudini sunt subordinate

luminii

, symbol central alpoeziei, dar si al volumului, cunoasterea fiind astfel corelata cu lumina.

c) Viziunea despre lume exprimata in 4 elemente ale textului poetic

Viziunea despre lume reiese din

titlul

poeziei, reluat in incipitul textului :Eu nu strivesc.. Pronumele personal , pers I “eu” – marca a subiectivitatiilirice, urmat de adverbul de negatie “nu” creeaza si subliniaza, prinreluare, opozitia dintre o modalitate respinsa de subiectul liric, insaasumata, implicit, de ceilalti .In al doilea rand

relatia de opozitie dintre eu si altii

este marcata lexicalprin prezenta celor doua pronume in tex, iar la nivel morfo-semantic prin

seriile de verbe associate celor doua categorii pe care pronumele ledelimiteaza.Astfel, seria de verbe asociata pronumelui “eu” poate fiincadrata in campul semantical

creatiei

– nu strivesc, nu ucid, intalnesc,sporesc, nu micsoreaza, mareste, imbogatesc, iubesc; in vreme ce seriade verbe asociata pronumelui “altii” poate fi incadrata in campul semantical distrugerii : verbul” sugruma”, plus forma afrimativa a verbelor lanegative din prima serie – strivesc, micsoreaza- , si antonimul lui “iubesc”din prima serie, verbul “urasc”De asemenea, cunoasterea de tip luciferic e accentuata si prin prezentatermenilor din campul lexical al misterului – minuni, tainele, vrajanepatrunsului ascuns, termini care au rol de a contura imaginea unuiunivers ale carui legi nu pot si nu trebuie sa fie cunoscute sau intelese, cidoar intuite si potentate.In plus, metafora “corolla de minuni a lumii” repr scopul cunoasterii, atat asubiectului liric, cat si a celorlalti, insa doar cunoasterea de tip lucifericpotenteaza aceasta corolla, ale carei “petale” sunt enumerate la sfarsitulprimei secvente si al celei ultime : flori, ochi, buze, morminte. Cele

patruipostaze

ale corolei sunt metafore pentru cele patru stadii ale existenteiumane :

florile

semnifica varsta copilariei si prezinta conotatia fragilitatii,

ochii

sunt varsta adolescentei si au conotatia cunoasterii,

buzele

suntvarsta maturitatii si au drept conotatii afectivitatea si senzualitatea, iar

mormintele

sunt varsta batranetii si au conotatia mortii . Insa cele patruelemente ofera si sugestia ciclicitatii,pentru ca, asa cum pe mormintecresc flori, la nivel ontologic, fiecare sfarsit e urmat de un inceput. De aicisi perfectiunea corolei – rotunda, infinita, symbol al eternei reintoarceri –si minunile ei,pentru ca fiecare varsta propune descoperirea unui alt tip demister.

d) Concluzie

Asftel , textul este o arta poetica prin abordarea temei creatiei si prinafirmarea subiectivitatii lirice in ipostaza de potentator almisterului( creatia este asociata cu perfectiunea, cu lumina si cu misterul,dar ea intra in opozitie cu ratiunea, resimtita drept distructiva).Textul apartine modernismului dar caract. De ordin formal – versurilelibere cu masura variabila – intre 2 si 13 silabe – , tehnicaingambamentului(continuarea ideii poetice in versul urmator), scrierea cuminuscule a versurilor in care se continua idea poetica , cat si prinviziunea despre lume redata in text .“Eu nu strivesc..” este o arta poetica pentru ca este un discurs desprecreatie, apartinand modernismului prin viziunea despre lume exprimata siprezenta caracteristicilor de nivel formal.

Lucian Blaga Poezii – Volumele Antume Si Postume

CORPUS DE TEXTE

POEMELE LUMINII, 1919, vol. I

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / şi nu ucid / cu mintea tainele, ce

le-ntîlnesc / în calea mea / în flori, în ochi, pe buze ori morminte, / Lumina

altora / sugrumă vraja nepătrunsului ascuns / în adîncimi de întuneric, /

dar eu, / eu cu lumina mea sporesc a lumii taină – / şi-ntocmai cum cu

razele ei albe luna / nu micşorează, ci tremurătoare / măreşte şi mai tare

taina nopţii, / aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare / cu largi fiori de sfînt

mister / şi tot ce-i ne-nţeles / se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari / sub

ochii mei – / căci eu iubesc / şi flori şi ochi şi buze şi morminte.” (PL, Eu nu

strivesc corola de minuni a lumii, p. 9)

Lumina ce-o simt / năvălindu-mi în piept cînd te văd / oare nu e un strop

din lumina / creată / în ziua dintîi, / din lumina aceea-nsetată adînc de

viaţă? / Nimicul zăcea-n agonie, / cînd singur plutea-n întuneric şi dat-a /

un semn Nepătrunsul: / „Să fie lumină!” / O mare / şi-un vifor nebun de

lumină / făcutu-s-a-n clipă: / o sete era de păcate, de doruri, de-avînturi,

de patimi, / o sete de lume si soare. / Dar unde-a pierit orbitoarea / lumină

de-atunci – cine ştie? / Lumina ce-o simt năvălindu-mi / în piept cînd te

văd – minunato, / e poate că ultimul strop / din lumina creată în ziua dintîi.

(PL, Lumina, p. 10)

O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat! / Să nu se simtă Dumnezeu / în

mine / un rob în temniţă – încătuşat. / Pămîntule, dă-mi aripi: / săgeată

vreau să fiu, să spintec / nemărginirea, / să nu mai văd în preajmă decît

cer, / deasupra cer, / şi cer sub mine- / şi-aprins în valuri de lumină / să

joc / străfulgerat de-avînturi nemaipomenite / ca să răsufle liber

Dumnezeu în mine, / să nu cîrtească: / „Sunt rob în temniţă!” (PL, Vreau să

joc, p. 11)

Pe spate ne-am întins în iarbă: tu şi eu. / Văzduh topit ca ceara-n arşiţa de

soare / curgea de-a lungul peste mirişti ca un rîu. / Tăcere-apăsătoare

stăpînea pămîntul / şi-o întrebare mi-a căzut în suflet pînă-n fund./ N-avea

să-mi spună / nimic pămîntul? Tot pămîntu-acesta / neîndurător de larg şi-

ucigător de mut, / nimic? / Ca să-l aud mai bine mi-am lipit / de glii

urechea – îndoielnic şi supus- / şi pe sub glii ţi-am auzit / a inimei bătaie

zgomotoasă. / Pămîntul răspundea. (PL, Pămîntul, p. 12)

În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn / cum bate ca o inimă de

clopot / şi-n zvonuri dulci / îmi pare / că stropi de linişte îmi curg prin vine,

nu de sînge. / Gorunule din margine de codru, / de ce mă-nvinge / cu aripi

moi atâta pace / când zac în umbra ta / şi mă dezmierzi cu frunza-ţi

jucăuşă? / O, cine ştie? – Poate că / din trunchiul tău îmi vor ciopli / nu

peste mult sicriul, / şi liniştea / ce voi gusta-o între scândurile lui / o simt

pesemne de acum: / o simt cum frunza ta o picură în suflet – / şi mut /

ascult cum creşte-n trupul tău sicriul, / sicriul meu, / cu fiecare clipă care

trece, / gorunule din margine de codru. (PL, Gorunul, p. 13)

Un vînt de seară / aprins sărută cerul la apus / şi-i scoate rujide sînge pe

obraji. / Trîntit în iarbă rup cu dinţii – / gîndind aiurea – mugurii / unui

vlăstar primăvăratic. / Îmi zic: „Din rnuguri / amari înfloresc potire grele de

nectar” / şi cald din temelii tresar / de-amarul tinerelor mele patimi. (PL,

Mugurii, p. 14)

Înţelepciunea unui mag mi-a povestit odată / de-un văl, prin care nu

putem străbate cu privirea, / păienjeniş, ce-ascunde pretutindeni firea, /

(…) Şi-acum, cînd tu-mi îneci obrajii, ochii / în părul tău, / eu ameţit de

valurile-i negre şi bogate, / visez / că vălul, ce preface în mister / tot largul

lumii e urzit / din părul tău – / şi strig, / şi strig, / şi-ntîia oară simt /

întreaga vrajă, ce-a cuprins-o magul în povestea lui.(PL, Din părul tău, p.

15)

Viţe roşii, / viţe verzi sugrumă casele-n lăstari sălbatici / şi vînjoşi –

asemenea unor polipi ce-şi / strîng în braţe prada. / Soarele în răsărit – de

sînge-şi spală-n mare / lăncile, cu care a ucis în goană noaptea / ca pe-o

fiară. / Eu / stau pe ţărm şi – sufletul mi-a dus de-acasă. / S-a pierdut pe-o

cărăruie-n nesfîrşit şi nu-şi găseşte / drumul înapoi. (PL, La mare, p. 16)

Atîtea stele cad în noaptea asta. / Demonul nopţii ţine parcă-n mîni

pămîntul / şi suflă peste el scîntei ca peste-o iască/ năprasnic să-1 aprindă.

/ În noaptea asta-n care cad / atîtea stele, / tînărul tău trup / de vrăjitoare-

mi arde-n braţe / ca-n flăcările unui rug / Nebun, / ca nişte limbi de foc eu

braţele-mi întind, / ca să-ţi topesc zăpada umerilor goi, / şi ca să-ţi sorb,

flămînd să-ţi mistui / puterea, sîngele, mîndria, primăvara, totul. / In zori

cînd ziua va aprinde noaptea, / cînd scrumul nopţii o să piară dus / de-un

vînt spre-apus, / în zori de zi aş urea să fim şi noi / cenuşă, / noi şi –

pămîntul. (PL, Noi şi pămîntul, p. 17)

Atîta linişte-i în jur de-mi pare că aud / cum se izbesc de geamuri razele de

lună / În piept / mi s-a trezit un glas străin / şi-un cîntec cîntă-n mine-un

dor, ce nu-i al meu. / Se spune, că strămoşi, cari au murit fără de vreme /

cu sînge tînăr încă-n vine, / cu patimi mari în sînge, / cu soare viu în

patimi, / vin, / vin să-şi trăiască mai departe / în noi / vieaţa netrăită. /

Atîta linişte-i în jur de-mi pare că aud / cum se izbesc de geamuri razele de

lună. / O, cine ştie – suflete-n ce piept îţi vei cînta / şi tu odată peste

veacuri / pe coarde dulci de linişte, / pe harfe de-ntuneric – dorul sugrumat

/ şi frînta bucurie de vieaţă? Cine ştie? Cine ştie? (PL, Linişte, p. 18)

Presimt: / frumoase mîni, cum îmi cuprindeţi astăzi cu / căldura voastră

capul plin de visuri, / aşa îmi veţi ţinea odată / şi urna cu cenuşa mea. /

Visez: / frumoase mîni, cînd buze calde-mi vor sufla / în vînt cenuşa, / ce-o

s-o ţineţi în pălmi ca-ntr-un potir, / veţi fi ca nişte flori, / din care boarea-

mprăştie – polenul. / Şi plîng: / veţi fi încă aşa de tinere atunci, frumoase

mîni. (PL, Frumoase mîini, p. 19)

Cînd izgonit din cuibul veşniciei / întîiul om / trecea uimit şi-ngîndurat prin

codri ori pe cîmpuri, / îl chinuiau mustrîndu-1 / lumina, zarea, norii – şi din

orice floare / îl săgeta c-o amintire paradisul – / Şi omul cel dintîi,

Hronicul Si Cantecul Varstelor de Lucian Blaga

Hronicul si Cantecul Varstelor De Lucian Blaga -Comentariu literar-

Scrisa intre 10 noiembrie 1945 si inceputul lui iulie 1946, « Hronicul si Cantecul Varstelor »

reprezinta pentru literatura romana ceea ce reprezinta pentru Goethe si pentru literatura germana

celebra sa lucrare cu caracter autobiografic : « Aus meinem Leben ». George Ivascu afirma ca :

»« Hronicul« » releva totodata un Blaga prozator liric, dincolo de prozatorul ideologic din

scrierile sale teoretice ». p1p17px

In farmecul original al ³ Hronicului…´ cititorii vor descoprii ei insisi dincolo de elemental

documentar-biografic pe poetul dintotdeauna. Lucrare cu un pronuntat caracter biografic ³

Hronicului…´se deschide cu fabuloasa lume a copilariei. Blaga patrunde in profunzimea

amintirilor, dar cauta in zadar urmele absentei cuvantului, pe care acum privind cu maturitate nu

o poate intelege.

Copilaria autorului a fost dominata de absenta cuvantului, pe care insusi poetul o explica ,acum,

ca fiind o prelungire a unei stari embrionare dincolo de firesc sau o nefireasca luciditate ce s-a

asezat intre el si cuvant.

Desi fiinta vie, copilul Blaga de atunci inca mai dorea stagnarea in pantecele mamei, asemanate

cu un scut protector, de lumea care urma sa il izbeasca. Pentru el pasirea in viata o insemna

cuvantul, dar frica frica era stapana sufletului infantil, astfel prefera sa aspire la mutenie. Desi ,

intelegea tot ce i se spunea, copilul tacea, ci doar executa, fiind el insusi un « prizonier » al

muteniei, prizonier pentru ca isi dorea asta, dar putea oricand sa paraseasca sfera captivitatii, insa

frica de lume isi spunea intotdeauna cuvantul.

Teama pe care mama copilului o simte, o determina sa il duca la doctor. De acum urma sa se afle

adevarul de aceea poetul afirma : « Nu mai era nimic de spus ». Mama copilului urma sa afle

adevarul : Lucian putea sa vorbeasca, dar se temea sa faca. Pana acum a preferat sa se creada ca

este mut, dar doctorul va spulbera orice teama a mamei.

Ajungand acasa femeia incearca sa-si convinga odrasla ca vor cunoaste rusinea daca nu va

incepe a vorbi, insa stradaniile acesteia au fost in zadar, caci cuvantul nu voia sa se aleaga

numaidecat. Ca rasplata pentru protectia oferita de mama, Lucian se vede nevoit sa vorbeasca,

dominat si acum de un aspru sentiment de frica. Ii era rusine si teama. Cauta un sprijin, cauta un

paravan intre el si cuvant si « de sub strasina degetelor si a palmei incepe a vorbi ». Inca incerca

sa se apere de lumea cuvantului ca si cum s-ar di aparat sa nu ia in primire pacatul originar.

Vorbea intocmai ca oamenii locului cu cuvinte dialectale.

Ultimul copil al Anei si al lui Isidor Blaga, Lucian de acum incepea sa paseasca pe cararile vietii.

Privea viata ca o lupta pe care doar daca esti cu adevarat puternic poti sa razbati. Autorul isi

aminteste de cea mai lunga fraza alcatuita dintr-o pura intamplare cu soda si berea.

Pe parcursul intregii copilarii Blaga traieste pe fondul rural si arhaic, deoarece, permanentele

liricii lui Lucian Blaga isi trag radacinile cele mai adanci din solul satului romanesc, de unde ii

vin ispitele miturilor populare, interpretate personal si intregite de fantezia sa. Astfel poetul

prozator Blaga descrie casa parinteasca asa cum o stie el si cum si-o aminteste, ca o cladire

veche, masiva in stilul celorlalte case din sat.

Fiind mediul copilariei sale, locul unde a invatat sa vorbeasca, sa gandeasca , Blaga se leaga de

orice amanunt, fiecare avand o semnificatie mai mult sau mai putin importanta.

Alcatuieste un arbore genealogic al familiei Blaga precizandu-l pe Simion Blaga -;preot in sat-.

Casa amintirilor este mai veche decat insusi poetul, care intelege ca si stramosii sai au avut

amintiri legate de locul acesta.

Uriasul castan din gradinita este considerat de Blaga un protector al familiei, un duh ocrotitor si

care a slujit neamul Blaga de-a lungul timpului. Sufletul copacului se stinge o data cu sufletul lui

Isidor Blaga. In asa zisul salon de lux, au ramas vii in amintirea poetului cele doua dulapuri cu

usi ce luceau in jocuri ca de apa si o comoda Biedermeier, pe care un ceas auriu canta cand este «

tras » melodii vieneze inspirand astfel aerul clasic al timpului si sugerand tipul familiei adaptate

vremii.

Copilaria lui Blaga este formata din mai multe parti care cuprind ineputurile cuvantului,

descrierea casei parintesti si un rol important parintii.

Cuvintele « mama » si « tata » sunt scrise cu litera majuscula sugerandu-se astfel sentimentele de

venerare, de respect, de admiratie, multumindu-le pentru viata pe care i-au facut-o drept dar.

Descrierea tata ;ui se rezuma doar la aspiratiile sale : un pasionat al cartilor, devotat bisericii si

satului, uitand de propria gospodarie pentru alte fumuri ale satului.

Din pasiunea pentru carti se desprinde totodata dorinta de cunoastere, preotul fiind un om cu

carte.

Mama este pentru poet fiinta primara, aducatoare de viata si de speranta, mereu iubitoare, fara

scoal, dar cu instincte materne foarte bine dezvoltate.

Ana Blaga este tipul femeii mature, intreprinzatoare , egoista, insa egoista doar din dragoste

pentru familie ,caci femeia nu se gandeste decat la familie si niciodata asupra ei insisi.

Asemanata cu o fiinta mareata, fara de pacat, puternica precum o stanca in marea involburata si

in acelasi timp o fire blanda, o zana coborata din taramul basmelor pentru a-i fi alaturi, este

imaginea mamei iubitoare, ocrotitoare.

Mihai Dragan e de parere ca « Hronicul« lui Blaga este nu numai un document, ci mai ales un

cantec al varstelor fara comparatie , de o poezie fermecatoare care destrama uneori datele

biografice si sobrietatea observatiilor si le transforma in pagini vibrante de poem.

Opera de compozitie restransa, deliberat organizata, aceasta autobiografie literara rememoreaza

momentele importante ale copilariei si adolescentei scriitorului cu tendinta de a surprinde nuantat

evolutia unui spirit multilateral inzestra, in imprejurimile istorice agitate si contradictorii ale

acestui secol. Mihai Dragan insista asupra calitatii literare a rememorarii. Lucian Blaga nu-si

descrie viata launtrica la modul sentimental, cu inflorituri romantice, ci cu o oarecare detasare,

care-l fereste de precipitari, ducandu-l spre o atitudine oarecum obiectiva, de prozator analist

care desprinde gesturile si semnificatiile mari din meditatii lucide asupra miscarilor psihice mai

greu detectabile. Coborarea in zonele adanci ale sufletului, prin evitarea amanuntelor

nesemnificative, surprinderea zbaterilor interioare specifice unui proces exemplar de formare a

unei constiinte e o creatie inalta de prozator care ajunge sa sublimeze metaforic « propria »

experienta de viata, ca si Goethe in « Poezie si adevar », intr-un mare simbol al devenirii unei

personalitati ».

Raicu Diana

TEXT-POETIC-BLAGA-Temă-şi-viziune-despre-lume-intr-un …

(temă şi viziune despre lume într-un text poetic de Lucian Blaga: Eu nu strivesc corola deminuni a lumii)Modernismul este o mişcare opusã tradiţionalismului şi dogmelor manifestate în literaturăşi în celelalte arte în prima jumătate a secolului al XX-lea. Este o mişcare largã, cecuprinde toate curentele postromantice: simbolism, expresionism, constructivism,suprarealism. În literatura română expresionismul este reprezentat de Lucian Blaga, înmod deosebit în volumul sãu de debut „Poemele luminii”, considerat „cartea setei deviaţă”. Pentru expresionişti, creaţia artistică este expresia purã a trairilor sufeteşti, eulcreator dând lucrurilor o expresie nouă, a unei raportări la absolut. Regãsirea esenţelor ameninţate cu degradarea, revolta unei civilizaţii care uniformizeazã cultivarea mitului,scindarea subconştientului, transpunerea neliniştii existenţiale în imagini puternice suntcâteva dintre trasãturile creaţiilor expresioniste.Iniţial, critica s-a aflat în imposibilitatea de a încadra creaţia lui Blaga într-un curentliterar, întreaga sa operă fiind susţinută de sentimentul filozofic. Eugen Lovinescu l-aîncadrat printre modernişti, în timp ce G.Călinescu, în „Istoria literaturii române de laorigini până în prezent” îl analizează în capitolul „Ortodoxiştii”. Sistemul filozofic al luiBlaga se desparte de ortodoxism, întrucât lui Dumnezeu, el îi opune entitatea invizibilãnumitã „Marele Anonim”, fiind misterioasã şi necognoscibilã.Elementul în jurul cãruia se construieşte sistemul filozofic este misterul (definit de Blagaca rezultat al raportului originar şi permanent al omului cu lumea şi cu sine însuşi).Misterul este ceea ce rãmâne mereu ascuns, „necunoscut”, este cripticul care,descoperindu-se, nu o va face niciodată total. Raportarea la mister determina cele douătipuri de cunoaştere: cunoaşterea paradiziacã şi cunoaşterea lucifericã. Cunoaştereaparadiziacã nu se raporteazã la mister, având ca scop determinarea obiectului, socotit înîntregime dat. Acest tip de cunoaştere este logică, raţională; ea se fixează asupraobiectului, nedepăşindu-l. Blaga defineşte cunoaşterea luciferică raportatã la mister.Aceasta este problematică şi aduce în sfera cugetării riscul şi eşecul, neliniştea şiaventura, curiozitatea. Considerã obiectul „despicat în douã”, printr-o parte care se aratã(„fanică”) şi o parte care se ascunde („criptică”), iar obiectul ei este întodeauna un mister.Reprezentativã pentru concepţia autorului asupra actului creator este poezia „Eu nustrivesc corola de minuni a lumii” cu care se deschide volumul „Poemele luminii”. Poeziaeste o artã poeticã, întrucât prin mijloacele artistice sunt redate propriile idei desprepoezie şi rolul poetului în raport cu universul. Interesul poetului este deplasat de latehnica poeticã la relaţia poet-lume, poet-creaţie. Poezia este una reflexivã, o „fabulã”filozoficã înţeleasã nu ca o traducere în imagini poetice a unor concepte filozofice, ci oexpresie a modului blagian de a gândi lumea şi poezia.Poezia este înţeleasã ca o formã de potenţare a misterului, consecinţă a unui dezechilibrutragic între spirit şi suflet: „vieţii nu i-am rãmas dator niciun gând, dar i-am rãmas dator toatã viaţa”.Titlul este o metaforã revelatorie (construcţie a spiritului prin care se încearcă o convenţiea misterului), „corola de minuni a lumii” este o metaforã pentru lume înţeleasă ca„orizont al misterului”. „Corola” a fost interpretatã ca o formã a arhetipului.Titlul implicãdeopotrivã lumea şi atitudinea creatorului faţa de lume. Prin utilizarea persoanei Isingular („eu”), poetul anunţă o confesiune lirică.Poezia este structuratã în jurul a doua opoziţii: eu – alţii, lumina mea – lumina altora

(configureazã subiectul cunoscãtor într-o manierã personalizatã şi respectiv unanedeterminată).Ideea poeticã a primei strofe este refuzul plus-cunoaşterii, al cunoaşterii logice, raţionaleprin care misterul este revelat. Atitudinea de revoltã este exprimatã prin doua negaţiifoarte puternice: „nu strivesc” şi „nu ucid”. Eul poetic are conştiinţa unei existenţeintegrate unui orizont al misterului: „Tainele ce le-ntâlnesc în calea mea”. Misterul estedefinit în manierã expresionistã printr-o enumeraţie, putând fi interpretat atât în raport culumea, cât şi în raport cu întreaga sa creaţie, anunţand marile teme: florile – elementegenerale simbolizând o existenţa ingenuă, ochii apar ca un simbol al cunoaşterii umanereflexive, o temã constantã a creaţiei, buzele reprezintã deopotrivã rostirea şi iubirea, iar mormintele includ marea tainã a morţii.Ideea poeticã a celei de-a doua strofe este reafirmarea antitezei dintre cunoaşterea poeticã(„lumina mea”), înţeleasã ca formã de amplificare a misterului şi cunoaşterea raţionalã(„lumina altora”) – formã de distrugere a misterului. Risipirea tainelor apare ca o acţiunenepermisã, ca violare a frumuseţii interioare: „Lumina altora sugrumă vraja nepãtrunsuluiascuns / în adâncimi de întuneric”. Se remarcã numãrul mare de cuvinte din câmpulsemantic al misterului: „tainã”, „nepãtruns”, „neînţeles”. O amplã parabolã construitã peanalogia cu imaginea lumii (asociatã în poezie cu ideea de cunoaştere) defineşte poeziaca formã de potenţare a misterului: „câteodatã datoria noastra în faţa unui mister nu estesã-l lãmurim, ci sã-l adâncim atât de mult încât sã îl prefacem într-un mister şi mai mare”,„şi tot ce-i neînţeles / se schimbã-n neînţelesuri şi mai mari”. Metafora „largi flori desfânt mister” implicã ideea sacralitaţii tainelor universului. Creaţia devine astfel singuraposibilitate de metamorfozare a „ne-înţelesului”.Pentru Blaga, actul poetic devine o atitudine subiectivã: „căci eu iubesc” – o modalitatefundamentalã de situare a eului în univers, specificã scriitorilor expresionişti.Se remarcã şi preferinţa pentru versul liber al cărui ritm interior redã fluxul ideilor şifrenezia sentimentelor, combinaţiile neobişnuite între cuvinte, prin care limbajul poeticeste o formã de recuperare a tãcerii originare, creaţia lui Blaga fiind dominatã dedialectica tãcere-cuvânt, dar depăşeste simplitatea explicaţiei amãnuntuluiautobiografic.Tãcerea oferã sentimentul totalitaţii, în timp ce cuvântul marcheazã intrareaîn temporalitate şi determinare. La Blaga, prin cuvât, Marele Anonim impune lucrurilor constrângerile de timp şi de spaţiu. Modul verbelor este cel prezent, acest fapt sugerândideea de comunicare a unui adevãr dintotdeauna, fiind vorba de un prezent etern.Textul poetic vorbeşte, de altfel, despre o cunoaştere prin raţiune, restrictivã şi alienantã,o cunoaştere al cãrei atribut este dezvãluit abia în finalul poeziei – iubirea. Deoarececunoaşterea prin iubire este adecvatã adevãrului existenţial, iubirea este cea care animãdemersul creator blagian.„Mi se spune cã poezia mea ar fi misticã, metafizicã. Poezia mea este, în afarã de oriceintenţie, aşa cum este. Aceasta fiindcã în general eu nu concep altfel de poezie.” (LucianBlaga)